Bun venit copilărie

Creştem şi ne maturizăm din ce în ce mai repede...uităm să ne trăim copilăria. Ne dorim „să fim mari”, să putem să facem unele lucruri care nu ni se permit atunci când suntem consideraţi a fi „copii”. Dar vin momente când ne dorim să ne întoarcem la copilărie, să fim alături de părinţi, fraţi şi surori, alături de bunici şi, mai ales, să avem timp doar pentru noi. Acest mic blog vine în ajutorul tuturor celor care sunt deja copii dar şi al celor care vor să fie din nou copii. Aici, vom învăţa cum să desenăm sau să pictăm, cum să modelăm în lut sau să coasem modele populare româneşti; vom citi snoave, poveşti sau pozne, toate realizate de artişti sau meşteri populari români. Alături vom avea un întreg colectiv al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, colectiv ce doreşte să ajute copiii dar şi adulţii să descopere sau să redescopere tradiţiile şi meşteşugurile româneşti.

Se afișează postările cu eticheta Muzeul Satului/Village Museum. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Muzeul Satului/Village Museum. Afișați toate postările

vineri, 3 iunie 2016

Jocul educativ ”Satul”, la Muzeul Satului





De 1 iunie a fost lansat jocul educativ „Satul”, jocul oficial al Muzeului Naţional „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, realizat cu prilejul aniversării a 80 de ani de la înfiinţarea muzeului.
Pentru copiii care ştiu literele, dar şi pentru adolescenţi sau chiar adulţi, Satul este un fel de vizită prin muzeu. Pe spatele tablei de joc sunt imagini reprezentative pentru muzeu. Vizita se face de la intrarea în muzeu până la punctul final, biserica din Dragomireşti, Maramureş. Drumul se parcurge prin formarea unor cuvinte cât mai lungi cu literele de pe cărţile din joc. Cărţile supriză, a căror grafică deosebită a fost realizată de Rodica Vieru, au rolul de a face jocul cât mai interesant. Toate cele 130 de cărţi pe joc au pe spate 4 tipuri de modele tradiţionale româneşti, luate de pe costume din patrimoniul muzeului.
Jocul este realizat pentru două grupe de vârstă și poate fi jucat atât separat de maximum 8 jucători, cât și pe echipe, numărul jucătorilor putând creşte, ceea ce măreşte atractivitatea lui.
Jocul a fost conceput de scriitorul Danion Vasile, care este şi autor de carte pentru copii. Prin el s-a deschis seria de jocuri de promovare a unor muzee şi parcuri.
Jocul va putea fi cumpărat de la magazinul muzeului sau, în scurt timp, de pe site‑ul producătorului, aflat deocamdată în lucru, www.offlinetimes.ro.


marți, 7 iulie 2015

ALĂPTAREA, NEALĂPTAREA & DIVERSIFICAREA, dezbatere, 19 iulie, ora 11.00



Vă invităm duminică  19 iulie, ora 11.00
la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti"  pentru  dezbaterea

ALĂPTAREA, NEALĂPTAREA & DIVERSIFICAREA”

Evenimentul se înscrie în seria întâlnirilor de suport pentru alăptare și alte provocari maternale, proiectul "INIȚIATIVA PENTRU O VIAȚĂ MAI BUNĂ ȘI MAI FRUMOASĂ" și nu este unul “by the book” ci este unul original comunicând experiența, frumusețea și bucuria maternitatii. Mămici, tătici, copilași, bunici și toți cei interesați sunteti bineveniti!

Întâlnirea va avea loc la sala Victor Ion Popa, sos. Kiseleff 30, sect 1, stația de autobuz, liniile: 131, 331, 335, 205, iar după eveniment, curtea Muzeului Satului vă stă la dispoziție pentru descoperirea si redescoperirea monumentelor reprezentative pentru patrimoniul cultural național dar şi pentru IARMAROC DE SF. ILIE ŞI FESTIVALUL SĂ FIM COPII ÎNCĂ O ZI, EDIŢIA A II-A.

În incinta Muzeului este interzis fumatul și orice forma de foc deschis!

Participanții vor plăti taxa de intrare în muzeu – 10 lei/adult, 5 lei/pensionar, 2,5 lei/elevi, studenti.

Pentru înscriere este necesar să trimiteți un e-mail la contact@attct.ro


Organizator: Georgeta Musat, moasa, specialist și formator in alaptare, consultant IBCLC, Asociația Totul Pentru Tine și Copilul Tău - Academia de Alaptare

Asociația de educație parentală “Totul Pentru Tine și Copilul Tău - Academia de Alaptare” protejează și susține valorile familiei prin sprijin efectiv, informații bazate pe dovezi și educație și este primul ONG de profesioniști în alaptare din România, recunoscut internațional


marți, 31 martie 2015

Ziua păsărilor, 5 aprilie


Societatea Ornitologica Română şi Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” vă invită să luaţi parte la o nouă ediţie a evenimentului “Ziua Păsărilor”. Celebrată pe 1 aprilie ca eveniment naţional, anul acesta Ziua Păsărilor va fi sărbătorită, la Bucureşti pe 5 aprilie, la sfârşit de săptămână, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, printr-un program care va cuprinde  filme, expoziţii, tururi ornitologice pentru începători, ateliere, cuiburi artificiale, hrănitori pentru păsări.

Manifestarea este dedicată, în mare măsură, micilor iubitori de natură şi de păsări, care sunt invitaţi să participe la tururi ornitologice, să înveţe cum se amplasează un cuib sau o hrănitoare pentru păsări. 

În 2015 vom fi prezentare două documentare despre două din cele mai importante proiecte ale SOR. Primul dintre ele este dedicat conservării Şoimului dunărean (Falco cherrug) şi prezintă eforturile făcute de ONG-uri de mediu din patru ţări europene: Ungaria, Slovacia, Bulgaria şi România pentru a conserva cel mai rar şoim din aceste zone. Al doilea film prezintă un alt proiect mare în care a fost implicată Societatea Ornitologică Română: Conservarea acvilei ţipătoare mici în România. Probabil ca la data la care noi vom difuza filmul, una dintre acvilele ţipătoare mici monitorizate satelitar în acest proiect, Arlie, va fi deja în România, întoarsă din migraţie. Cele două filme vor rula de la ora 11 până la ora 17. 

LOCAŢIE : Muzeul Satului
ZIUA & DURATĂ : 5 aprilie, 10:00-17:00
ORGANIZATORI: Muzeul Satului, SOR, Active Family Center, ONG Sănătate Pentru Viaţă

PROGRAM


11.00 – 17.00 Păsări sălbatice din România – Expoziţie de fotografie în aer liber

11.00 – 15.00  Tur ornitologic, Verificarea cuiburilor - S O  R        (din oră în oră)

11.00 – 15.00  Jocuri şi mişcare în aer liber pentru copii

11.00 – 17.00 Proiecţii video                             (Foişor)
                        Şoimul Dunărean
                        Acvila ţipătoare mică 


11.00 – 17.00  Poiana Răpciuni
Picnic şi networking pentru părinţi, copii şi viitori părinţi:

- SOR – Atelier de cuiburi
- SOR – Atelier de hrănitori pentru păsări
- ONG Sănătate pentru viaţă Green Parenting România
                        - Active Center & Club Moving – Aqua Gym bebeluşi şi copii mici
                         O alternativă ”green” pentru dezvoltarea copilului mic. Video Piscina Club        Moving Bucureşti
- Touched – Atelier de quilling cu păsări
- Touched – Atelier de bijuterii ”Green”
- face painting




Pentru turul ornitologic şi atelierele de creaţie înscrierile se fac la cartierul general SOR – Stejarul de la intrarea în muzeu. 


http://www.sor.ro/ro/noutati/Ziua-Pasarilor-2015.html




luni, 19 ianuarie 2015

"Micii meşteri mici" - Proiect educativ, 14 februarie - 8 martie



     Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 14 februarie - 8 martie 2015, proiectul educativ  "Micii meşteri mari", dedicat copiilor şi elevilor, pentru petrecerea timpului liber în mod creativ, în ambianţa muzeului.
     În cadrul atelierelor de creaţie, care se vor desfăşura în clădirea Arhondaric din Şos. Kiseleff nr. 28, începând cu orele 10.00, copiii vor confecţiona felicitări, mărţişoare, decoraţiuni şi obiecte specifice începutului de primăvară, Mărţişor şi Ziua femeii, cu scopul de a fi implicaţi în activităţi care le stimulează creativitatea şi imaginaţia.
    Sunt invitaţi să participe copii cu vârsta între 5 şi 14 ani.
   
 Înscrierile se fac începând cu data de 20.01.2015, la telefon 021 317 91 10, interior 195, de luni până joi, între orele 10.00 – 15.00 şi prin email: muzeulnationalal_satului@yahoo.com
Coordonator: Cornel Dumitrescu.


Taxa de participare / atelier este de 15 ron / copil.

Numărul maxim de copii înscrişi este de 20 pentru fiecare atelier.






joi, 27 noiembrie 2014

"Ajută-l pe Moș Nicolae" - 6 decembrie 2014, eveniment caritabil dedicat copiilor care provin din Centrele de plasament


Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” în parteneriat cu Şcoala Japoneză Sakura organizează sâmbătă, 6 decembrie 2014, un eveniment caritabil dedicat copiilor care provin din Centrele de plasament, sub genericul "Ajută-l pe Moș Nicolae". De altfel, Muzeul Satului continuă seria de evenimente caritabile dedicate copiilor speciali şi îi invită pe aceştia să descopere lumea fascinantă a satului românesc în apropierea Sărbătorilor de Iarnă.

Povestea lui Moş Nicolae se aude în fiecare an în noaptea de 5 spre 6 decembrie când vine la geamuri si aduce copiiilor cuminți daruri în ghetuţe. Anul acesta, ajuta-l şi tu pe Moş Nicolae să îi facă pe copiii din Centrele de plasament, mai fericiţi.

Cu ocazia acestui eveniment caritabil, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” în parteneriat cu Şcoala Japoneză Sakura le vor pregati acestor copii o surpriză, cu scopul de a le înfrumuseța copilăria.

Poţi să bucuri şi tu un copil dăruind un cadou: Jucării mai noi dar şi mai vechi, cărţi, reviste sau hăinuţe, toate acestea putând alcătui cadoul mult visat al unui alt copil.

În perioada 1 – 6 decembrie 2014 vor fi adunate toate cadourile primite de la voi la sediul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti",  de luni pana duminica, intre orele 10.00 - 16.00.

Sâmbătă, 6 decembrie, începând cu ora 14.00, la Sala Victor Ion Popa din cadrul Muzeului Satului, va avea loc un un mini spectacol artistic pentru copiii din Centrele de plasamente înscrise în program şi multe suprize care aşteaptă să fie descoperite.

Pregătiţi-vă cele mai frumoase poezii şi cântecele, căci Moşului îi place să vă asculte şi să vă răsplătească pe măsura talentului!
                             
Mulţumim tuturor celor care sprijină Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi  Şcoala Japoneză Sakura în această acţiune caritabilă!

Vă aşteptăm să dăruim împreună un zâmbet sincer de copil!



Conf. univ. dr. Paula Popoiu
Manager
Informaţii suplimentare:
Biroul Relaţii Publice, Programe Culturale:
Tel: 021.317.91.03/ 178, 191




Ajută-l pe Moş Nicolae

Program

  
Sâmbătă, 6 decembrie

14.00 – 14.30 O, brad frumos!
Grădiniţa de copii a sectorului 6 -  Dumbrava minunată                       
             

14.30 – 14.45  Moment artistic japonez
Adina Rojas – Bucureşti


14.45 –15.15   Am plecat să colindăm...
                        Colindătorii din partea Şcolilor implicate în proiect 

Prezintă actorul Alexandru Nicolae Mihai

(Sala Victor Ion Popa)



9.00 – 17.00     Târgul meşterilor populari - ţesătoare, mascagii, păpuşari, iconari…Arome din bucătăria tradiţională ... plăcinte,  cozonaci, turtă dulce, dulceţuri, miere.  Mascota Piticlick








marți, 28 octombrie 2014

SĂPTĂMÂNA FĂRĂ CALCULATOR 3 – 9 noiembrie 2014



SĂPTĂMÂNA FĂRĂ CALCULATOR
3 – 9 noiembrie 2014

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 3 - 9 noiembrie 2014, programul educativ „Săptămâna fără calculator”.

Proiectul face parte din programul „Vacanţă la Muzeul Satului” şi este dedicat tinerei generaţii – preşcolari şi şcolari care îşi doresc să înveţe din tainele meşteşugurilor populare (pe prispa bunicii de la muzeu). Acest proiect se desfăşoară în săptămâna de vacanţă intersemestrială a elevilor claselor  I – IV, cu scopul de a valorifica timpul liber, în cel mai plăcut mod. Scopul final este implicarea participanţilor în activităţi care să le pună în valoare creativitatea şi să le dezvolte manualitatea în forme reconfortante din punct de vedere fizic şi psihic, pe principii care ulterior pot folosi în diverse domenii ocupaţionale.

Oferim în acest fel o alternativă faţă de concentrarea exclusivă faţă de calculator (totodată, distragerea atenţiei acestora din faţa calculatorului pentru 2 ore) într-o societate dependentă excesiv de acest mijloc de comunicare. Programul oferă posibilitatea diversificării preocupărilor, exersarea odihnei active în cadrul educaţiei nonformale (îmbunătăţirii exerciţiului de atenţie la şcoală) şi o implicare efectivă în relaţiile interumane, prin socializarea în cadrul activităţilor propuse de muzeu.

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” desfăşoară programe pentru copii şi tineri, oferind alternative de petrecere a timpului liber, organizând ateliere interactive, vizite de descoperire şi cunoaştere a patrimoniului etnologic. Prin paleta de programe oferită publicului larg, se doreşte educarea şi formarea prin şi pentru cultură, respectarea valorilor tradiţionale, descoperirea şi redescoperirea patrimoniului (tangibil şi intangibil).

Doritorii se pot înscrie la următoarele ateliere de creaţie: ouă încondeiate, măşti populare româneşti într-un dialog interesant cu măştile populare de teatru japonez, împletituri textile, podoabe populare, icoane pe sticlă, noduri, dansuri populare, atelierul de „cozonaci şi colăcei…să învăţăm de mititei” în limita a 15 locuri de atelier.

Orarul desfăşurării atelierelor este cuprins între orele 10.00-11.30 şi 12.00-13.30, zilnic, de luni până vineri. Muzeul asigură următoarele materiale şi uneltele necesare atelierelor de creaţie: condeie pentru încondeierea ouălor, sticlă de 0,5 mm pentru icoane, sfoară, lemn, carton şi materiale textile.
Preţul pentru participarea la fiecare atelier este 15 lei/persoană (include materiale şi uneltele necesare atelierelor de creaţie).


Conf. univ.dr. Paula Popoiu
Manager

Informaţii suplimentare precum şi înscrieri se fac la telefon:
021. 317. 91. 03 int. 191 şi la





Mulţumim partenerilor, sponsorilor şi partenerilor media:
BRD Groupe Societe Generale
Dacia Plant, Egmont

Agerpres, Jurnalul Naţional, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Şapte Seri, Bucharest Herald, Online Gallery, Calendar Evenimente, Onlinegallery, The Epoch Times, Autentici.ro, Copilul.ro, Cursuri pentru copii.ro, TV City, Bucharestkult.Blogspot.ro.

Şcoala Japoneză Sakura, Asociaţia Bio România, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România, AMALR.



SĂPTĂMÂNA FĂRĂ CALCULATOR

3 - 9 noiembrie 2014



10.00 – 11.30
12.00 – 13.30
1.



LUNI
3 NOIEMBRIE
DANSURI POPULARE
 Coordonator – Alin Suceveanu
         (Sala de sticlă)
 Responsabil – Nicoleta Chiru

 ICOANE PE STICLĂ
 Coordonatori: Oana şi Irina Răitaru
 Responsabil – Livia Răitaru 
MĂŞTI POPULARE ROMÂNEŞTI
Coordonator – Oana Răitaru  
Responsabil – Livia Răitaru 

MĂŞTI POPULARE JAPONEZE
Coordonator – Scoala Japoneza Sakura

PODOABE POPULARE
Coordonator – Alina Anghel  
Responsabil – Claudia Stoian


2.



MARŢI
4 NOIEMBRIE
ÎMPLETITURI DIN SFOARĂ
Coordonator – Alin Suceveanu 
Responsabil – Mariana Soare

 MĂŞTI POPULARE
Coordonator – Oana Răitaru  
Responsabil – Livia Răitaru  
PODOABE POPULARE
Coordonator – Alina Anghel  
Responsabil – Claudia Stoian

ÎNCONDEIAT OUĂ
Coordonator – Valeria Fercal
Responsabil – Nicoleta Chiru
3.


MIERCURI
5 NOIEMBRIE
ÎNCONDEIAT OUĂ
Coordonator – Valeria Fercal
Responsabil – Nicoleta Chiru

 ICOANE PE STICLĂ
 Coordonatori: Oana şi Irina Răitaru Responsabil – Livia Răitaru 
 DANSURI POPULARE
Coordonator – Alin Suceveanu
            (Sala de sticlă)
Responsabil – Andreea Majuru  

MĂŞTI POPULARE
Coordonator – Oana Răitaru 
Responsabil – Livia Răitaru 
4.


JOI
6 NOIEMBRIE

ÎNCONDEIAT OUĂ
Coordonator – Valeria Fercal
Responsabil – Andreea Majuru

 ICOANE PE STICLĂ
 Coordonatori: Oana şi Irina Răitaru Responsabil – Livia Răitaru 
ÎMPLETITURI DIN SFOARĂ
Coordonator – Alin Suceveanu 
Responsabil – Mariana Soare

ICOANE PE STICLĂ
 Coordonatori: Oana şi Irina Răitaru Responsabil – Livia Răitaru 
5.


VINERI
7 NOIEMBRIE

 DANSURI POPULARE
Coordonator – Alin Suceveanu
            (Sala de sticlă)
Responsabil – Claudia Stoian

 PODOABE POPULARE
Coordonator – Alina Anghel  
  Responsabil – Claudia Stoian


6.

SÂMBĂTĂ,
8 NOIEMBRIE

COZONACI ŞI COLĂCEI
Coordonator – Alina Anghel
Responsabil – Irina Răitaru  


7.


DUMINICĂ,
9 NOIEMNBRIE
COZONACI ŞI COLĂCEI
Coordonator – Alina Anghel
Responsabil – Irina Răitaru 



Meşteşuguri 

Icoana pe sticlă

Icoana a reprezentat dintotdeauna o parte componentă a sufletului ţăranului  român. Toate activităţile pe care el le desfăşoară trebuie să se afle sub semnul binecuvântării dumnezeieşti. Icoana este nelipsită din casa tradiţională, fiind folosită ca obiect de cult dar şi cu scop decorativ cum este cazul icoanelor pictate pe sticlă din Transilvania. Alături de icoanele pe lemn şi pe sticlă întâlnim mai nou icoane realizate pe alte suporturi (os, piele, ou, piatră).

Încondeierea ouălor

„Oul este maica formelor, a tuturor formelor” - spunea Brâncuşi. Încondeierea ouălor este un meşteşug de mare sensibilitate şi rafinament. Tradiţia încondeierii este ridicată la nivel de artă, fapt ce poate fi observat în mai toate regiunile ţării, dar în special în Bucovina şi în Vrancea unde se păstrează motivele decorative din simbolistica românească precum spicul, frunza şi crucea.

Măştile populare

Pentru a se apăra de inexplicabil, de plăsmuirile temerilor sale, omul a luptat prin mijloace materiale şi spirituale pe care le-a socotit mai eficace şi ca rezultat a inventat un instrument magic, menit să– l protejeze - masca. Folosită ca element de recuzită atât în obiceiurile calendaristice cât şi în cele din ciclul vieţii, masca a devenit astăzi un interesant  obiect de decor în ambientul modern.


Podoabe populare

 Podoabele  populare sunt obiecte nelipsite din ansamblul costumului popular românesc care impresionează prin simplitatea tehnicii de obţinere dar şi prin rafinamentul ornamenticii. Zgărdane, lătiţare, în colţuri sau compacte, barşoane, salbe realizate din mărgele simple, sunt câteva din podoabele populare realizate de femeile satelor.

Îndeletniciri 

Dansuri populare

Manifestare artistică a colectivităţii bazată pe tradiţie, dansul popular s-a dezvoltat fără încetare, s-a îmbogăţit prin contribuţia dansatorilor pasionaţi, care au transpus pe plan coregrafic, într-o maniera foarte expresivă, sentimentele şi aspiraţiile acestei colectivităţi. Dansul folcloric dezvăluie într-o manieră sinceră şi directă aspiraţiile şi sentimentele oamenilor, el este strâns legat de viata şi istoria popoarelor, fiind însoţitor fidel al omului atât în momentele sale de bucurie cât şi în cele de mâhnire, el exprimă în acelaşi timp caracterul, temperamentul, forţa, agerimea, înţelepciunea şi umorul poporului. Deşi dansul popular românesc se manifesta într-o mare varietate de aspecte regionale, el prezintă totuşi caractere comune esenţiale care unesc toate formele de expresie coregrafica ale poporului român într-un stil naţional specific.

Gastronomie – colăcei şi covrigei

În gândirea tradiţionalã, pâinea şi colacul simbolizează bucurie, rodnicie, belşug, fertilitate, puritate.
Prin realizarea acestor ateliere de bucătărie tradiţională românească, dorim să introducem copiii în fascinanta lume românească de la sate şi nu numai, să îi ajutăm să intre în contact cu tradiţiile, obiceiurile şi cutumele tradiţionale.
Să descopere cum, doar din câteva ingrediente, se obţine un aluat ce poate apoi căpăta multe forme, în special forme de colaci împletiţi pentru perioada Sărbătorilor de iarnă şi a Crăciunului.
Atelierele sunt incluse în programul de Pedagogie Muzeală “Săptămâna fără calculator”, desfăşurat în perioada 3 – 9 noiembrie 2014, ca rezultat al solicitărilor venite din partea copiilor şi a părinţilor pentru organizarea lor.


Atelier de măşti japoneze

Una dintre cele mai renumite forme de entertainment japonez este probabil teatrul.  Japonia deţine o multitudine de forme de teatru, de la cele tradiţionale până la cele moderne, influenţate de Vest. Măştile sunt din lemn, vopsite, şi reprezintă zei, demoni, spirite, sfinţi bătrâni, femei sau bărbaţi. Actorul principal schimbă de obicei o dată masca în timpul spectacolului, a doua mască dând în vileag caracterul real al rolului. Actorul principal alege masca pe care o vrea, alegerea măştii determinând în schimb costumul pe care îl va purta. În cadrul acestui atelier copii vor învăţa să-şi confecţioneze propria masca de teatru japonez.



miercuri, 22 octombrie 2014

TEATRU DE UMBRE...PENTRU COPII ŞI PENTRU ADULŢI



TEATRU DE UMBRE...PENTRU COPII ŞI PENTRU ADULŢI

Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” continuă  în perioada noiembrie – decembrie 2014, modulul de teatru de umbre, invitând atât copiii cât şi adulţii să se înscrie la ateliere.
Teatrul de umbre este o formă de exprimare artistică ce utilizează atât umbre, cât păpuşi. 
Îşi are originea în spaţiul asiatic (Indonezia, India, China) şi a pătruns în Europa prin Turcia (teatru Karagöz). Ca şi în teatrul tradiţional, sunt prezente funcţiile de divertisment şi educativă. Acţiunea petrecută în spatele unui paravan, povestită de un narator şi redată prin siluete lasă mult loc imaginaţiei şi creaţiei spectatorilor.
Teatrul de umbre este folosit ca un instrument de prezentare non-formală a oricărui tip de patrimoniu: material (obiecte) şi imaterial (poveşti, basme) pentru ca, în final, să se creeze conexiuni între obiect, datele despre obiect şi legenda acestuia, o poveste spusă prin siluete dantelate în spatele unui panou luminat, care crează mister şi poate fi reţinută mai uşor de către publicul de orice vârstă – atât copii cât şi adulţi...cu inimă de copil.
Poveştile sunt inspirate din patrimoniul material şi imaterial promovat de muzeu prin expoziţia permanentă în aer liber şi expoziţiile temporare.


Detalii şi program:


Modul: Învaţă să faci Teatru de umbre
9 noiembrie
23 noiembrie
7 decembrie
Orele: 10.30 – 12.00
Proiect destinat copiilor (6 - 10 ani) în limita a 10 locuri

Coordonator: Marius Luca
Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti - Sala Victor Ion Popa, Şos. Kiseleff nr. 30
Înscrierile se fac începând cu data de 20.10.2014, la telefon 021 317 91 10, interior 191
de luni până joi între orele 10.00 – 15.00 şi prin email programeculturale_mnsdg@yahoo.com 
Atelierele se desfăşoară în Şos. Kiseleff nr. 30, începând cu orele 10.30.
Materialele necesare sunt asigurate de muzeu.
TAXA = 10 LEI / COPIL/ ATELIER 

***
Modul: Crează povestea
9 noiembrie
23 noiembrie
7 decembrie
Orele: 14.00 – 16.00
Proiect destinat tinerilor (13 – 18 ani)  şi pentru adulţi (19+) în limita a 10 locuri

Coordonator: Iulia Grumăzescu
Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti - Sala Victor Ion Popa, Şos. Kiseleff nr. 30
Înscrierile se fac începând cu data de 20.10.2014, la telefon 021 317 91 10, interior 191
de luni până joi între orele 10.00 – 15.00 şi prin email programeculturale_mnsdg@yahoo.com 
Atelierele se desfăşoară în Şos. Kiseleff nr. 30, începând cu orele 14.00
Materialele necesare sunt asigurate de muzeu.
TAXA = 20 LEI / ATELIER




miercuri, 10 septembrie 2014

Vernisajul expoziţiei "Icoane de suflet", dedicată sărbătorii "Înălţarea Sfintei Cruci"



            
             Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” vă invită sâmbătă, 13 septembrie 2014, ora 12.00 la vernisajul expoziţiei Icoane de suflet, expoziţie dedicată sărbătorii Înălţarea Sfintei Cruci.

            Autorii icoanelor, copiii din Parohia Bisericii Doamna Oltea,  au fost coordonaţi de prof. Anamirela Anghel, artistă la rândul ei, ce execută diverse lucrări de grafică şi pictură.
            Curatorul expoziţiei este Cornel Dumitrescu, muzeograf Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”.

            Expoziţia poate fi vizitată în perioada 13 – 20 septembrie 2014, în casa Glod, intrarea Kiseleff nr. 28, între orele 11.00 – 19.00.




luni, 21 iulie 2014

CONSTRUCTOR PENTRU O ZI Ediţia a II - a - 27 iulie 2014



Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 27 aprilie – 21 septembrie 2014 la atelierul pentru copiii “Constructor pentru o zi” ediţia a II-a,  cu tema: Muzeul Naţional al Satului în miniatură.

Atelierul face parte din amplul program de pedagogie muzeală „Din muzeul cu poveşti” şi îşi propune iniţierea copiilor în arhitectura tradiţională, urmărindu-se identificarea părţilor componente exterioare şi interioare ale unei locuinţe săteşti.

Pentru realizarea construcţiilor miniaturale este necesară cunoaşterea originalului aflat în expoziţia în aer liber. De aceea, atelierul va fi însoţit de un ghidaj de specialitate la monumentele care vor fi alese spre a fi confecţionate. 


* Pentru atelierul din data de 27 iulie înscrierile sunt deschise iar la atelier se va realiza macheta casei Dumitra.

DUMINICĂ
27 Iulie
10.30 – 12.00
 confecţionat machetă Casa Dumitra
 coordonatori: Irina şi Livia Răitaru
 responsabil: Oana Răitaru





TAXA de participare = 15 LEI / COPIL+PĂRINTE/ ATELIER   

Înscrierile se fac începând cu data de 21.07.2014, la telefon 021 317 91 10, int 191, 145, (Răitaru Oana), email: programeculturale_mnsdg@yahoo.com  
Atelierele se desfăşoară în clădirea Arhondaric, Kiseleff nr. 28.
Coordonatori: Oana Răitaru, Irina Răitaru, Livia Răitaru.
Numărul maxim de copii înscrişi este de 12 pentru fiecare atelier.
Vârsta minimă este de 6 ani şi participă alături de un părinte la atelier.
Materialele necesare sunt asigurate de muzeu.