Bun venit copilărie

Creştem şi ne maturizăm din ce în ce mai repede...uităm să ne trăim copilăria. Ne dorim „să fim mari”, să putem să facem unele lucruri care nu ni se permit atunci când suntem consideraţi a fi „copii”. Dar vin momente când ne dorim să ne întoarcem la copilărie, să fim alături de părinţi, fraţi şi surori, alături de bunici şi, mai ales, să avem timp doar pentru noi. Acest mic blog vine în ajutorul tuturor celor care sunt deja copii dar şi al celor care vor să fie din nou copii. Aici, vom învăţa cum să desenăm sau să pictăm, cum să modelăm în lut sau să coasem modele populare româneşti; vom citi snoave, poveşti sau pozne, toate realizate de artişti sau meşteri populari români. Alături vom avea un întreg colectiv al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, colectiv ce doreşte să ajute copiii dar şi adulţii să descopere sau să redescopere tradiţiile şi meşteşugurile româneşti.

vineri, 3 iunie 2016

Jocul educativ ”Satul”, la Muzeul Satului





De 1 iunie a fost lansat jocul educativ „Satul”, jocul oficial al Muzeului Naţional „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, realizat cu prilejul aniversării a 80 de ani de la înfiinţarea muzeului.
Pentru copiii care ştiu literele, dar şi pentru adolescenţi sau chiar adulţi, Satul este un fel de vizită prin muzeu. Pe spatele tablei de joc sunt imagini reprezentative pentru muzeu. Vizita se face de la intrarea în muzeu până la punctul final, biserica din Dragomireşti, Maramureş. Drumul se parcurge prin formarea unor cuvinte cât mai lungi cu literele de pe cărţile din joc. Cărţile supriză, a căror grafică deosebită a fost realizată de Rodica Vieru, au rolul de a face jocul cât mai interesant. Toate cele 130 de cărţi pe joc au pe spate 4 tipuri de modele tradiţionale româneşti, luate de pe costume din patrimoniul muzeului.
Jocul este realizat pentru două grupe de vârstă și poate fi jucat atât separat de maximum 8 jucători, cât și pe echipe, numărul jucătorilor putând creşte, ceea ce măreşte atractivitatea lui.
Jocul a fost conceput de scriitorul Danion Vasile, care este şi autor de carte pentru copii. Prin el s-a deschis seria de jocuri de promovare a unor muzee şi parcuri.
Jocul va putea fi cumpărat de la magazinul muzeului sau, în scurt timp, de pe site‑ul producătorului, aflat deocamdată în lucru, www.offlinetimes.ro.


vineri, 27 mai 2016

În lumea copiilor de 1 iunie la ... Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, 1 – 5 iunie 2016



Ca în fiecare an, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” sărbătorește Ziua internațională a copilului, iar în perioada 1-5 iunie cei mici sunt așteptați să petreacă clipe minunate în ambianța specială a ”satului de la șosea”.

Muzeul a pregătit câte o diplomă pentru cele mai frumoase lucrări inspirate din  lumea satului tradiţional, prezentate în cadrul expoziției – concurs de desene În lumea copiilor de 1 iunie, ce va avea loc în data de 1 iunie, ora 10.30, dar și un program de divertisment realizat împreună cu Opera Comică Pentru Copii și Romfilatelia.

În cadrul Festivalului Opera Copiilor (1 – 4 Iunie) copiii sunt invitați la muzeu să participe la cinema în aer liber, face  painting, concerte lecţie, treasure hunt. 

La standul filatelic al Romfilatelia, mici și mari vor descoperi personajele copilăriei în mărci poștale introduse în circulație cu această ocazie.

În vizită la Muzeul Satului este un interesant și captivant  joc de familie realizat de ing. Danion Vasile, ce va fi lansat la...Muzeul Satului și pe care suntem invitați să-l jucăm împreună, pentru a descoperi într-o formă inedită minunatul patrimoniu care se află aici.

Modelarea pozitiva a spiritului de echipă se va realiza într-un antrenant spectacol de teatru de umbre  pus în scenă de actori copii și specialiști ai muzeului.

Timp de cinci zile cei mici se vor îndulci cu miere, plăcinte și turtă dulce, vor cumpăra jucării, păpuși, podoabe populare și multe alte surprize din Târgul copiilor. În ateliere de olărit, ouă încondeiate, podoabe, păpuși, măști vor învăța, sub îndrumarea meșterilor populari, să își creeze propriile obiecte tradiționale.

Să urăm împreună La mulți ani de la Muzeul Satului celui mai minunat public al său – copiii!


Mai multe informații:
Biroul Relații Publice – Muzeul Satului
021 317 91 03/ int. 178          


 1 iunie 2016

10.30 – 11.00 – Izvoraș cu apă lină...
    Ansamblul de dansuri Izvoraşul – jud. Prahova     scena Dumitra

11.00 – 12.00 Decernare diplome
   Participanţi la expoziţia de desene  În lumea copiilor de 1 iunie
                         scena Dumitra

11.30  -  11.40 Lansare joc de familie – În vizită la Muzeul Satului
                   Coordonator - prof. Damion Vasile   scena Dumitra

12.00 – 13.00 Cinema în aer liber - Opera Comică pentru Copii
   Proiect în cadrul Festivalului OPERA COPIILOR                                                 scena Dumitra


14.00 – 14.30 Darul copilăriei – Teatru de umbre  sala V. I. Popa
                     Coordonator – Marius Luca


09.00 – 19.00 – Târgul Copiilor pe aleile muzeului – jucării, turtă dulce, miere, plăcinte...                       

10.00 – 15.00 – 1 Iunie în Universul Filatelic      Pavilionul de Vară
Proiect Romfilatelia
Introducerea in circulatie si emisiunea  de marci postale Personajele copilariei                                 
10.00 – 15.00 -  Stand filatelic         Pavilionul de Vară

11.30 – 12.30 – Joc de familie – În vizită la Muzeul Satului     Casa Glod  
12.00 – 19.00 – Face  painting        Troița Șanț

13.00 – 14.00 – Atelier de olărit         Casa Stănești 

***

2 iunie 2016

09.00 – 19.00 – Târgul Copiilor pe aleile muzeului – jucării, turtă dulce, miere, plăcinte...                       

12.00 – 19.00 Cinema în aer liber - Opera Comică pentru Copii
   Proiect în cadrul Festivalului OPERA COPIILOR                                                 scena Dumitra

12.00 – 19.00 – Face  painting         Troița Șanț
    Proiect în cadrul Festivalului OPERA COPIILOR    

13.00 – 14.00 – Atelier de ouă încondeiate  Casa Stănești                       
                                            

***
3 iunie 2016

09.00 – 19.00 – Târgul Copiilor pe aleile muzeului – jucării, turtă dulce, miere, plăcinte...                       

12.00 – 15.00 Cinema în aer liber - Opera Comică pentru Copii
   Proiect în cadrul Festivalului OPERA COPIILOR                                                 scena Dumitra

12.00 – 19.00 – Face  painting   Troița Șanț
     Proiect în cadrul Festivalului OPERA COPIILOR

13.00 – 14.00 – Atelier de confecționat podoabe   Casa Stănești                       
     
14.00 – 19.00  Treasure Hunt în Muzeul Satului...cu recompense!             
    Proiect în cadrul Festivalului OPERA COPIILOR  Scena Dumitra
16.00 – 19.00  - Concerte lecție 
     Proiect în cadrul Festivalului OPERA COPIILOR scena Dumitra
***

4 iunie 2016

09.00 – 19.00 – Târgul Copiilor pe aleile muzeului – jucării, turtă dulce, miere, plăcinte...                       

10.00 – 19.00  Treasure Hunt în Muzeul Satului...cu recompense!             
    Proiect în cadrul Festivalului OPERA COPIILOR  Scena Dumitra
11.00 – 19.00  - Concerte lecție 
     Proiect în cadrul Festivalului OPERA COPIILOR scena Dumitra
12.00 – 15.00 Cinema în aer liber - Opera Comică pentru Copii
   Proiect în cadrul Festivalului OPERA COPIILOR                                                 scena Dumitra

13.00 – 14.00 – Atelier de confecționat măști Casa Stănești                       


12.00 – 19.00 – Face  painting     Troița Șanț
     Proiect în cadrul Festivalului OPERA COPIILOR      

***
                              
5 iunie 2016

09.00 – 19.00 – Târgul Copiilor pe aleile muzeului – jucării, turtă dulce, miere, plăcinte...

13.00 – 14.00 – Atelier de confecționat păpuși  Casa Stănești                       





***