Era odat-o
babă şi un moşneag - baba avea o găină şi moşneagul un cucoş; găina babei se
oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar
moşneagului nu-i da nici unul. Moşneagul într-o zi pierdu răbdarea şi zise:
-
Măi babă, mănânci ca în
tîrgul lui Cremene. Ia dă-mi şi mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta măcar.
-
Da’ cum să nu! Zise bab, care
era foarte zgârcită. Dacă ai poftă de ouă, bate şi tu cucoşul tău, să facă ouă
şi-i mânca; că eu aşa am bătut găina şi
iacătă-o cum se ouă.
Moşneagul, pofticios şi hapsân, se ia după gura babei şi,
de ciudă, prinde iute cucoşul şi-i dă o bătaie bună, zicând:
-
Na! Ori te ouă, ori du-te de
la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba.
-
Cucoşul, cum scăpă din mâinile moşneagului, fugi de-acasă
şi umbla pe drumuri, bezmetec. Şi cum mergea el pe-un drum, numai iată găseşte
o punguţă cu doi bani. Şi cum o găseşte, o ia în clonţ şi se întoarnă înapoi
spre casa moşneagului. Pe drum se întâlneşte c-o trăsură c-un boier şi cu nişte
cucoane. Boierul se uită cu băgare de seamă la cuco, vede în clonşu-i o punguţă
şi zice vezeteului:
-
Măi! Ia dă-te jos şi vezi ce
are cucoşul ăla în plisc.
Vezeteul se dă iute jos din capra trăsurei şi c-un feliu
de meşteşug, prinde cucăşul şi luându-i punguţa din clonţ o dă boierului.
Boierul o ia fără păsare, o pune-n buzunar şi porneşte cu trăsura înainte.
Cucoşul, supărat de asta, nu se lasă, ci se ia după trăsură, spuind neâncetat:
Cucurigu!
Boieri mari,
Da-ţi
punguţa cu doi bani!
Boierul, înciudat, când ajunge în dreptul unei fântâni,
zice vezeteului:
-
Mă!, ia cucoşul ist obraznic
şi-l dă în fântâna ceea.
Vezeteul se dă iarăşi jos de pe capră, prinde cucoşul
şi-l zvârle în fântână. Cucoşul, văzând această mare primejdie, ce să facă?
Începe a înghiţi la apă; şi-nghite, şi-nghite, până ce înghite toată apa din
fântână. Apoi zboară de -acolo afară şi iarăşi se ia din urma trăsurei, zicând:
Cucurigu!
boieri mari,
Da-ţi
punguţa cu doi bani!
Boierul, văzând aceasta, s-a mirat cumplit şi a zis:
-
Mă! da’ al dracului cucoş i-aista! Ei, las’ că ţi-oi da eu ţie de
cheltuială, măi crestatule şi pântenatule!
Şi cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie să ia
cucoşul, să-l zvârle într-un cuptor plin cu jăratic şi să pună o lespede la
gura cuptorului. Baba, cânoasă la inimă, de cuvânt; face cum i-a zis
stăpânu-său. Cucoşul, cum vede şi astă mare nedreptate, începe a vărsa la apă:
şi toarnă el toată apa cea din fântână pe jăratic, până ce stinge focul de tot
şi se răcoreşte cuptorul; ba încă face şi-o apăraie prin casă, de s-au îndrăcit
de ciudă hârca de la bucătărie. Apoi dă o bleandă lespezei de la gura
cuptiorului, iese teafăr şi, de acolo, fuga la fereastra boierului şi începe a
trânti cu ciocul în geamuri şi a zice:
Cucurigu!
boieri mari,
Da-ţi
punguţa cu doi bani!
-
Măi, că mi.am găsit beleaua
cu dihania asta de cucoş, zise boierul cuprins de mierare. Vezeteu! Ia-l de pe
capul meu şi-l zvârle în cireada boilor ş-a vacilor; poate vrun buhaiu înfuriat
i-a venit de hac; l-a lua în coarne ş-om scăpa de supărare.
Vezeteul iarăţi ia cucoşul şi-l zvârle în cireadă!
Atunci, bucuria cucoşului! Să-l fi văzut cum înghiţea la buhai, la boi, la vaci
şi viţei; pân-a înghiţit el toată cireada şi-a făcut un pântece mare cât un
munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripele în dreptul soarelui, de
întunecă de tot casa boierului şi iarăşi începe:
Cucurigu!
boieri mari,
Da-ţi
punguţa cu doi bani!
Boierul, când mai vede şi această dândănae, crăpa de
ciudă şi nu ştia ce să mai facă, doar va scăpa de cucoş. Mai stă boierul cât
stă pe gânduri, până-i vine iarăşi în cap una:
-
Am să-l dau în haznaua cu
banii; poate va înghiţi la galbeni, i-a sta vreunul în gât, s-a îneca şi-oi
scăpa de dânsul.
Şi, cum zice, umflă cucoşul de o aripă şi-l zvârle în
haznaua cu banii: căci boierul acela, de mult bănărit ce avea, nu-i mai ştia
numărul. Atunci cucoşul înghite cu lăcomie totţi banii şi lasă toate lăzile
pustii. Apoi iesă şi de-acolo, el ştie cum şi pe unde, se duce la fereastra
boierului şi iar începe:
Cucurigu!
boieri mari,
Da-ţi
punguţa cu doi bani!
Acum, după toate cele întâmplate, boierul, văzând că
n-are ce-i mai face, i-azvârle punguţa. Cucoşul o ia de jos cu bucurie, se duce
în treaba lui şi lasă pe boier în pace. Atunci toate paserile din ograda
boierească, văzând voinicia cucoşului, s-au luat după dânsul, de ţi se părea
că-i o nuntă şi nu altceva; iară boierul se uita galiş cum se duceau paserile
şi zise oftând:
-
Ducă-se şi cobe şi tot, numai
bine c-am scăpat de belea, că nici lucru curat n-a fost aici!
Cucoşul însă mergea ţanţoş, iar paseriel după dânsul, şi
merge el cât merge, până ce ajunge acasă la moşneag, şi de pe la poartă începe
a cânta: „Cucurigu!!! Cucurigu!!!”
Moşneagul, cum aude glasul cucoşului, iese afară cu
bucurie, şi, când îşi aruncă ochii spre poartă, ce să vadă?! Cucoşul său era
ceva de spăriet! Elefantul ţi se părea purice pe lângă acest cucoş; ş-apoi în
urma lui veneau cârduri nenumărate de paseri, care mai de care mai frumoase,
mai cucuiete şi mai boghete. Moşneagul, văzând pe cucoşul său aşa mare şi
greoiu şi înconjurat de atâta amar de galiţe, i-a deschis poarta. Atunci
cucoşul i-a zis:
-
Stăpâne, aşterne un ţol aici
în mijlocul ogrăzii.
Moşneagul, iute ca un prâsnel, aşterne ţolul. Cucoşul
atunci se aşază pe ţol, scutură puternic din aripi şi îndată se umple ograda şi
livada moşneagului, pe lângă paseri, şi de cirezi de vite; iară pe ţol toarnă o
movilă de galbeni, care strălucea la soare de-ţi lua ochii! Moşneagul, văzând
aceste mari bogăţii, nu ştia ce să facă de bucurie, sărutând mereu cucoşul şi
dezmierdându-l.
Atunci, iaca şi baba vinea nu ştiu d eunde; şi, când a
văzut unele ca aceste, numa-i sclipeau ochii în cap şi plesnea de ciudă.
-
Moşnege, zise ea ruşinată, dă-mi
şi mie nişte galbeni!
-
Ba pune-ţi pofta-n cuiu, măi
babă! Când ţi-am cerut ouă, ştii ce mi-ai răspuns? Bate acum şi tu găina, să-i
aducă galbeni; c-aşa am bătut eu cucoşul, ştii tu din a cui pricină...şi iaca
ce mi-a adus!
Atunci baba se duce în poiată, găbuieşte găina, o apucă
de coadă şi o ia la bătaie, de-ţi venea să-i plângi de mil! Biata găină, cum
scăpă din mâinile babei, fuge pe drumuri. Şi cum mergea pe drum, găseşte şi ea
o mărgică ş-o înghite. Apoi răpede se întoarce acasă la babă şi începe de pe la
poartă:” Cot, cot, cotcodac!”
Baba iasă cu
bucurie înaintea găinei. Găina sare peste poartă, trece iute pe lângă babă şi
se pune pe cuibariu; şi, după vreun ceas de şedere, sare de pe cuibariu,
cotcodăcind. Baba atunci se duce cu fuga, să vadă ce i-a făcut găina!...Şi,
când se uită în cuibariu, ce să vadă? Găina se ouase o mărgică. Baba, când vede
că şi-a bătut găina joc de dânsa, o prinde ş-o bate, ş-o bate, până-o omoară în
bătaie! Şi aşa, baba cea zgârcită şi nebună a rămas de tot săracă, lipită
pământului. De-acu a mai mânca şi răbdări prăjite în loc de ouă; că bine şi-a
făcut râs de găină fără să-i fie vinovată cu nimica, sărmana!
Moşneagul era
însă foarte bogat; el şi-a făcut case mari şi grădini frumoase şi trăia foarte
bine, pe babă, d emilă, a pus-o găinăriţă, iară pe cucoş îl purta în toate
părţile după dânsul, cu salbă de aur la gât şi încălţat cu ciuboţele galbene şi
cu pinteni la călcâie, de ţi se părea că-i un irod de cei frumoşi, iară nu un
cucoş de făcut cu borş.
Apărută la Editura Ager/Editura Semne
