Mulţi dintre cei care au auzit că am organizat un teatru de umbre, ne-au întrebat de ce.
De ce am ales să folosim ca script o poveste scrisă de un coleg de-al nostru, o poveste legată de moară. Păi...în primul rând, ne dorim ca cei care se înscriu la aceste ateliere să înveţe măcar puţin, despre patrimoniul muzeului. Să lege prietenii, să devină mai activi, mai comunicativi, să scape de trac (mai sunt şi astfel de domnişori şi domnişoare, deşi nu credeţi) şi să îşi dorească să viziteze muzeul mai des, mai ales dacă află povestea unui monument de aici. Noi zicem că, ceea ce ne-am propus, nu este un lucru rău, dimpotrivă.
Despre ce a fost povestea?
Moara de vânt Sarichioi, judeţul Tulcea
Moara, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, aparţine tipului mediu de mori, cu plan patrulater, cu două încăperi suprapuse, jos se află casa morii, depozitul pentru saci, obloane, unelte etc., iar la etajul cu „balcon” se află mecanismul morii: cele două perechi de pietre prevăzute cu două coşuri în care se turnau cerealele, o pereche de pietre era folosită la măcinatul porumbului, iar cealaltă pentru măcinat grâul. Ele puteau lucra concomitent şi alternativ după intensitatea vântului şi după nevoi. Sacii cu grăunţe sau făină se manevrau cu scripetele fixat la uşa „balconului”.
Construcţia se ridică pe fundament din piatră pe care se aşeză „sania” care permite rotirea morii în vederea captării energie eoliene, întregul angrenaj se sprijină pe axul central vertical din lemn masiv de stejar care este puternic fixat în pământ; scheletul morii e realizat tot din lemn. Mecanismul morii se pune în mişcare prin cele şase aripi, care învârtesc axul central, roata dinţată şi apoi pietrele. Cele şase aripi au treimea de la vârfuri cu obloane mobile ,păstrate în depozit la vreme de repaus, se montează în funcţie de forţa vântului. Un singur om roteşte întreaga construcţie, aducând planul aripelor perpendicular pe direcţia vântului dominant, cu ajutorul unei pârghii de lemn şi a lanţului legat la capătul proţapului exterior.
