Bun venit copilărie

Creştem şi ne maturizăm din ce în ce mai repede...uităm să ne trăim copilăria. Ne dorim „să fim mari”, să putem să facem unele lucruri care nu ni se permit atunci când suntem consideraţi a fi „copii”. Dar vin momente când ne dorim să ne întoarcem la copilărie, să fim alături de părinţi, fraţi şi surori, alături de bunici şi, mai ales, să avem timp doar pentru noi. Acest mic blog vine în ajutorul tuturor celor care sunt deja copii dar şi al celor care vor să fie din nou copii. Aici, vom învăţa cum să desenăm sau să pictăm, cum să modelăm în lut sau să coasem modele populare româneşti; vom citi snoave, poveşti sau pozne, toate realizate de artişti sau meşteri populari români. Alături vom avea un întreg colectiv al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, colectiv ce doreşte să ajute copiii dar şi adulţii să descopere sau să redescopere tradiţiile şi meşteşugurile româneşti.

vineri, 21 octombrie 2016

SĂPTĂMÂNA FĂRĂ CALCULATOR, 31 octombrie – 4 noiembrie 2016


            Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie 2016, ateliere meşteşugăreşti destinate copiilor din învăţământul preşcolar şi primar, organizate cu prilejul vacanţei semestriale, activităţi interactive cuprinse în  proiectul educativ „Săptămâna fără calculator
          Gândit ca o alternativă la folosirea excesivă a computerului, programul facilitează diversificarea preocupărilor celor din tânăra generaţie în vederea  educării şi formarii prin şi pentru cultură, cunoaşterea şi respectarea valorilor tradiţionale, descoperirea şi redescoperirea patrimoniului etnologic.
            Cei interesaţi se pot înscrie în perioada 24 -30 octombrie, între orele 10.00 – 15.00 prin telefon: 021. 317. 91. 03 int. 191 sau e-mail: programe.culturale@muzeul-satului.ro, la următoarele ateliere meşteşugăreşti: icoane pe sticlă, opinci în miniatură, podoabe populare, obiecte tradiţionale, instrumente muzicale-ocarine şi fluiere, împletituri textile şi  teatru de umbre.
            Preţul pentru atelierele meşteşugăreşti este de 15 lei/copil (include materiale şi uneltele necesare), respectiv 10 lei/copil pentru teatru de umbre. Atelierele se desfăşoară  de luni până vineri, între orele 10.00 - 11.30 şi 12.00-13.30.
           
LUNI
31.10.2016
TEATRU DE UMBRE – LA MUZEUL CU POVEŞTI
Coordonator – Marius Luca


ICOANE PE STICLĂ
Coordonator – Vladimir Baciu

ICOANE PE STICLĂ
Coordonator – Vladimir Baciu

OBIECTE TRADIŢIONALE – SPORUL CASEI
Coordonator: Luminiţa Voica

MARŢI
01.11.2016
TEATRU DE UMBRE – VESELIE LA MUZEUL SATULUI
Coordonator – Marius Luca


ÎMPLETITURI TEXTILE - BUFNIŢE
Coordonator –  Eugenia Tudor    
Responsabil –   Marius Luca

ÎMPLETITURI TEXTILE - BUFNIŢE
Coordonator –  Eugenia Tudor    


OBIECTE  TRADIŢIONALE – SPORUL CASEI
Coordonator: Luminiţa Voica
 Responsabil – Andreea Majuru

MIERCURI
02.11.2016
INSTRUMENTE MUZICALE – OCARINE
Coordonator – Marin Preduşel
 
PODOABE POPULARE
Coordonator – Aurelia Caşaru
  
 PODOABE POPULARE –
Coordonator –  Aurelia Caşaru

INSTRUMENTE MUZICALE – OCARINE
Coordonator – Marin Preduşel

JOI
03.11.2016



INSTRUMENTE MUZICALE - FLUIERE
 Coordonatori: Marin Preduşel


OPINCI  ÎN MINIATURĂ
Coordonator – Aurelia Casaru




OPINCI  ÎN MINIATURĂ
Coordonator – Aurelia Casaru


INSTRUMENTE MUZICALE - FLUIERE
Coordonator: Marin Preduşel



VINERI
04.11.2016

OBIECTE TRADIŢIONALE – CORONIŢE
  Coordonatori: Luminiţa Voica

ICOANE PE STICLĂ
Coordonator – Vladimir Baciu

ICOANE PE STICLĂ
Coordonator – Vladimir Baciu

OBIECTE TRADIŢIONALE – CORONIŢE
  Coordonatori: Luminiţa Voica


v  Numărul de participanţi este de 15 copii / atelier.
v  Preţul atelierelor, INSTRUMENTE MUZICALE (ocarine/fluiere)  OPINCI ,
ICOANE PE STICLĂ, PODOABE POPULARE, OBIECTE TRADIŢIONALE, ÎMPLETITURI TEXTILE, este de 15 lei.
v  TEATRU DE UMBRE - 10 lei


Niciun comentariu: