Poveştile copilăriei - De la 1 pân-la 10 - Doi

Doi

A venit de două zile vântul, a scuturat frunzele şi n-au mai rămas pe crengile mărului decât două frunze.

La fereastră stau doi băieţi.

Unul are doi ani, altul e în clasa a doua. Cele două  frunze nu se îndură să plece, pentru că, spun ele, n-au înţeles prea bine: care dintre cei doi  băieţi are doi ani şi care din cei doi băieţi e în clasa a doua!
Trec doi  cocostârci

-         Bună ziua, două  frunze, ce-i cu voi? Nu plecaţi?

Şi cele două frunze au spus că mai rămân vreo două  zile, pentru că au o problemă grea de rezolvat.

Şi cele două frunze au rămas mai departe lângă cei doi  băieţi. Au plecat departe, doar cei  doi strigând amândoi:

-         Curioase mai sunt cele două  frunze...şi cum se mai uitau la cei  doi  copii!

Şi cei  doi  se uitau într-adevăr la cele  două  frunze şi încercau amândoi să explice, fiecare cum ştia, care din cei  doi  e mai mare şi care din cei doi  e mai mic. Dar cele două  frunze , nu şi nu, că ele tot nu înţeleg ce spun cei  doi  copii…                                          

Apoi, au venit  două picături de ploaie, au atins uşor cele  două  frunze şi le-au spus:

-         E târziu, doar voi  două  aţi mai rămas!

-         Am vrea să mai rămânem! Spun frunzele. Îi iubim atât de mult pe cei doi  copii! Pentru ei am rămas. Noi ştim cine e în clasa a doua şi cine are  doi  ani, dar ne-am făcut că nu ştim, numai să mai rămânem! Măcar două  zile…şi…dacă se poate, dragă ploaie, încă  două  zile şi…şi…iar  două  şi gata…, ba nu, încă  două  şi…

Cei  doi  băieţi au auzit. Au venit repede în grădină. Amândoi, cel din clasa a  doua  ţinându-l de mână pe cel de doi ani. Au cules în palme cele  două  frunze. Le-au dus la ei în odaie, să rămână lângă ei doi toată iarna.

Titel Constantinescu – Omul de zăpadă

 - Editura Ion Creangă 1971 -